În contextul fenomenelor de limbaj generalizate în Baroc si Clasicism, ritmul reprezinta componenta esentiala a unei viziuni stilistice organice si integratoare. Complexitatea subiectului deschide numeroase piste de investigare. Abordarea pe care o propunem dezvolta o sistematica bazata pe analiza si tipologizarea fenomenului variational din perspectiva rolului si importantei operatiilor temporal-configurative. Astfel, determinarile si implicatiile ce decurg din organizarea microtemporala, atât pe axa succesivitatii, cât si pe cea a simultaneitatii se vor integra stadiului de organizare macrotemporala, validat de instanta formei variationale. Am pornit de la convingerea (motivata experimental) ca însusirea, dezvoltarea si perfectionarea deprinderilor ritmice sunt conditionate, pe lânga o metodica adecvata, de o didactica esential fundamentata pe fenomenul muzical viu, determinat stilistic si integrat unei ordini axiologice consacrate. Ancorata în stilistica Barocului si Clasicismului muzical, prezenta lucrare invoca permanent argumentul suprem al partiturii, al textului autentic, fiecare fenomen fiind bogat exemplificat prin extrase din creatia compozitorilor reprezentativi.
